luni, 21 septembrie 2009

Dedicaţie

"Oriunde ai fi, prietenii sunt cei care repezintă lumea ta."- William James

Am şters de trei ori până acum ceea ce vroiam să scriu, pentru că la ora aceasta sunt o adevărata infuzie de sentimentele, un amalgam ce nu-şi găseşte locul în mine: repulsie, fericire, oboseală, nervi, iubire, linişte, frică, semne de întrebare, iar lista este încă deschisă pentru cine ştie ce alte stări. Nu am luat-o razna, nu încă. De fapt, ca să fiu sinceră, nu am de gând să părăsesc pământul pentru o perioadă îndelungată de timp şi vreau să încerc să fiu constantă: să nu mă mai pierd cu firea, să nu mă mai agit pentru cine ştie ce nimic, să îmi realizez obiectivele şi să...mă bucur. Pentru că am motive să fiu fericită.
Am realizat că nu am motive să nu fiu toată un zâmbet, atunci când toată fiinţa mea tânjeşte dupa o astfel de stare. Doar eu şi starea mea naturală: nebunie, fericire şi râsete. Plus de asta, chiar dacă va suna clişeic, iar mie nu-mi plac clişeele, mi-am dat seama că am cei mai tari prieteni din lume. Chiar dacă mi s-a mai întâmplat să fac alegerile greşite, iar apoi am constatat cu dezamăgire că m-am înşelat din nou şi că am rămas copila naivă care încă crede că mai poate schimba lumea, sunt câteva persoane pe care le ştiu că vor fi necondiţionat alături de mine. Pentru că ăsta este prietenul: acea persoană care ştii că îţi este alături chiar şi când dormi. Parcă se creează nişte conexiuni speciale, ca şi când am fi legaţi printr-un fir invizibil. Şi cred că fără prieteni nu am reuşi să ieşim din necazuri şi supărări, pentru că nu ar avea cine să ne distragă, cine să ne ia în braţe şi să ne spună "Hei, kid, totul va fi în regulă" şi cine să meargă cu noi la o cafea sau un ceai. Prietenii ne acceptă aşa cum suntem: bătuţi în cap, visători, utopici, graşi, slabi, urţâi, frumoşi, cu ochii albaştri sau căprui, cu toate defectele şi toate calităţile din lume.
Pentru că fără ei universul meu ar fi monocromatic şi fad. Pentru că îi iubesc şi pentru că mă fac fericită şi sunt doar EU în preajma lor. Eu, cea fără emoţii, cea care poate să-şi spună opiniile în gura mare, fără ca cineva să-mi dea o "palmă" pentru că nu este de acord. Ei ma ascultă şi mă înţeleg. Ei îmi arată drumul, când m-am rătăcit. Ei sunt vocea mea interioară. Sunt gândurile mele bune şi sincere. Pentru că, de fapt, ei scot ce e mai bun din mine. Bine, poate cu mici exceptii, când puţina nebunie nu-i strică nimănui. Pentru ei aş încălca toate regulilele posibile, iar eu, spunând asta, este un lucru mare. Ei sunt felul meu de a vedea lumea, sunt ceea ce eu nu pot să fiu, sunt o completare a mea. Ei, ei, ei...

Pentru Andrei, Laura şi Andreea, cei mai buni prieteni ever.
Şi celorlalte persoane speciale din jurul meu.

miercuri, 16 septembrie 2009

Stuff

Nu am mai scris. Nu am mai simţit nevoia să scriu, de fapt. Se zice că vrei să îţi înşiri idei pe o foaie/document word/blog/or watever, atunci când te frământă ceva, când ai anumite stări ce nu-ţi dau pace. De obicei, scrii când eşti trist.
Iar eu nu am fost tristă. Am fost relaxată şi fericită, de fap cuvântul potrivit este mulţumită. De mine, detimpul pe care l-am avut, de oamenii cu care mi-am petrecut zilele de vacanţă. Dar, unhappily a început şcoală şi nu e deloc amuzant.
În primu rând, au trecut doar 3 zile ( două mai bine zis, că prima nu prea intră la socoteală) şi deja îmi e dor de cei mari. ( miss you guys, really) Plus că e obositor şi orarul este enervant. Dar la asta mă aşteptam demult, deci nu e chiar o noutate.

Mai vorbim. Am vrut să vă reamintesc că n-am murit şi că n-am renunţat la blog.

P.S. Vă salută 'fata care anu trecut avea ceva la picior'