Draga Mos Craciun...

Mai sunt doua zile pana la mult asteptatul Craciun. Stupid, as putea zice, este primul an cand nu-mi doresc nimic material si asa ca [ urmand exemplul de anul trecut al unui prieten ] m-am gandit sa scriu o scrisoare catre Mosul - mai mult sau mai putin obisnuita.

Draga Mos Craciun...

Mi-era dor de tine. Nu ti-am mai scris de mult si stiu ca tu poate nu ai remarcat faptul ca nu mai primesti scrisori de la mine, dar eu chiar ti-am simtit lipsa. Mi-am adus aminte cum, cu cativa ani in urma, iti scriam scrisorele colorate cu desene si le puneam chiar eu la posta, iar apoi asteptam nerabdatoare sa vad cadourile sub brad. Dorintele mele erau mereu aceleasi: jucarii, carticele de colorat, papusi Barbie sau mai stiu eu ce alte nebunii foarte la moda pe atunci. Acum ma amuz, pentru ca eram mica si nevinovata si nu dadusem piept cu lumea de afara. Traiam intr-un glob de cristal si nu stiam altceva decat sa ma joc, sa imi ascult parintii si bunicii si sa merg la gradinita/scoala.
Mosule, am mai crescut de cand nu ti-am mai scris. Am aproape 16 ani si acum nu iti mai scriu sa-mi aduci nu stiu ce casuta pentru papusi Barbie. Cu lacrimi in ochi de dorul acelor vremuri frumoase, vreau sa iti spun ce imi doresc de Craciun.
In primul rand, doresc ca eu si familia mea sa fim sanatosi si fericiti, pentru ca asta este cel mai important. De asemenea, vreau sa te rog sa ai grija de toti prietenii mei si sa le aduci numai zambete pe buze si bucurii, sa faci lumea mai frumoasa, cu dragoste si fericire. Sa imparti veselie si voie buna peste tot si sa aduci zapada. Vreau sa ninga. Poate ca asta este cea mai arzatoare dorinta a mea. Pentru prietenii mei sa aduci mult noroc si iubire, poate chiar si o imbratisare. In cadourile pentru ei te rog sa pui numai ganduri bune de la mine ca sa stie cat ii iubesc. Cer prea mult daca zic world peace? Ma uit mereu la televizor si vad numai scandaluri, razboaie si se pare ca niciodata nu se vor termina. Mi-ar placea ca saracii oameni, in aceasta zi magica si sfanta, sa stie ca cineva se gandeste la ei si ca nu sunt singuri. Vreau sa nu mai fie poluare si oamenii sa nu mai arunce gunoaie pe jos, iar orasul in care eu traiesc sa fie curat. Vreau sa nu mai aud oamenii in autobuze injurandu-se si impingandu-se ca nu au loc - toti suntem in aceeasi situatie. Nu mai vreau sa pierd ore intregi din viata blocata in trafic - crezi ca poti face o minune? Imi doresc ca oamenii sa nu se mai agite atat de mult si sa lase viata sa treaca pe langa ei si sa ajunga la un anumit moment in care sa se intrebe "si eu ce am realizat?". Oamenii sunt rai, poate ii faci mai buni si ii mai indupleci putin. Ti-as fi recunoscatoare. Imi doresc sa nu mai existe minciuna, invidia si ...prostia.
Pentru mine ce imi doresc? Pai, daca s-ar intampla tot ce am scris mai sus, eu nu as mai conta. Dar, imi poti aduce fericire, noroc si iubire. Poate ca nu o sa mai fiu asa de aiurita si de visatoare, nu o sa mai stresez oamenii din jur si nu o sa ma mai supar la fel de repede. Si, de asemenea, invata-ma sa pretuiesc fiecare moment pentru frumusetea lui.
Mosule, eu aici inchei cu speranta ca vorbele mele vor ajunge la tine si vor transforma lumea intr-un loc mai frumos. Multumesc, Mosule!

Vacanta

A venit vacanta, intr-un final. Am mare nevoie de ea, pentru a-mi face ordine in ganduri si pentru a ma odihni. In sfarsit, o sa pot dormi pana la ora unsprezece. Acum ca o sa stau acasa o sa am tendinta sa scriu aproape zilnic, dar o sa ma abtin. Desi, cred ca e o idee foarte buna sa scriu la sfarsitul fiecarei zile ce am realizat eu "rumegand" la idei si sentimente. Dar ma gandesc ca pentru putinii mei cititori, va fi foarte plictisitor si risc sa devin eu o persoana plictisitoare.

Spune-mi, Eu am ramas Eu?

Nu mi-am mai pus de mult intrebare cine sunt Eu? I mean, cred ca e cazul sa mai fac o revizuire a sinelui, sa fiu iarasi critica si radicala cu mine insami. Da, mi se intampla sa fiu critica cu mine, sa ma judec foarte asupru. Dar, sa nu incep sa aberez si sa fiu cat se poate de clara si corenta [ lucru cam greu pentru mine si pentru gandurile mele care sunt foarte foarte fugitive si imprastiate - sau cel putin in ultima perioada.]
Bine, Eu-ul meu a trecut prin mai multe schimbari. In incercarea disperata de a ma autoregasi si de a ma defini, am esuat lamentabil. Adica, acum ce mai conteaza daca sunt incapatanata? Credeti-ma, sunt. Nu renunt nici de ma bati la ideile mele pe care le sustin pana in panzele albe. Pe langa asta, mai am si doza aia [ cam mare in cazul meu ] de nebunie pe care trebuie sa mi-o arat. Cine rade mai mult si mai cu pofta ca mine? Ca sa fiu narcisista, la un concurs de ras [daca, evident, ar exista asa ceva ] cred ca as castiga detasat. Sunt prea visatoare, cred ca intr-o zi o sa ma impiedic in propriile vise si cand o sa ma trezesc o sa fiu complet dezamagita de realitatea cruda. Sunt in stare sa creez filozofii despre viata, iubire, prietenie. Sunt o persoana iubitoare, dar, uneori, destul de distanta. Trebuie sa fii foarte important pentru mine, pentru ca eu sa iti arat afectiunea mea.
De asemenea, am incredere in oameni foarte mult si foarte repede. Am inceput sa mai diminuez din increderea pe care o acord unora, deoarece ampatit-o de mai multe ori si deja e prea mult. Eu inca sunt de parere ca oamenii sunt buni, cand, de cele mai multe ori, sunt cruzi, nemilosi, pregatiti sa te calce in picioare la prima greseala. Asta e purul adevar. Ma puteti contrazice, eu pot sa zic asta si in gura mare, deoarece stiu ca am dreptate - si chiar voi stiti asta. De cate ori nu vi s-a intamplat ca atunci cand ati avut vreo problema ceilalati sa profite de slabiciunea ta. - cred ca daca incep sa scriu/vorbesc asa o sa te urmareasca vocea mea si in somn. Muhaha. Ce sadica sunt.
Am descoperit ca sunt foarte rautacioasa. Inainte nu eram asa, acum, sunt destul de. Dar, am incetat sa mai judec oamenii dupa aparente si sa incerc sa-i cunosc inainte de a-i categorisi. Bine, uneori nu ma pot abtine de la comentarii ironice. In rest, sa stii ca sunt cea mai inocenta si pacifista persoana pe care o cunosti. Nu as omori nici macar un gandacel. Sunt paradoxala, stiu si asta. Sunt ciudata. Sunt vorbareata. Uneori duc oamenii la disperare si nu ii las sa vorbeasca. Imi place sa ascult si sa dau sfaturi si toate alea. Sa fiu o prietena buna, in general. Dar nu sunt aici sa-mi fac auto-caracterizarea. Nu sunt atat de narcisista si de obicei nu-mi sta in fire sa vorbesc despre "cat de dulce/tare/extraordinara sunt eu".
Desi am inceput sa vad anumite lucruri cu alti ochii, cred ca Eu voi ramane Eu: fata blondina, cu bretonul in ochii albastri inocenti, cu convershi cu iepurasi, cu un zambet mare, gata sa iti faca ziua mai frumoasa. Sau, cel putin, asa sper eu...

Prieteni

Cand am scris asta era unu noaptea. Nu mai puteam suporta linistea muta din jurul meu. Mi-am pus capul pe perna sa adorm, caci eram foarte obosita si aveam nevoie de un somn lung si linistitor. Atunci mi-am simtit corpul greu pe salteaua care de data asta era foarte tare si insuportabila. Sub pleoape simteam cum ochii mi se umezesc. Mi-am spus " Miruna, de data asta tu esti tare. Nu vei plange". Si asa a fost. De obicei, ma las cuprinsa de sentimente si de emotii, dar, de data asta, mi-am dovedit mie ca pot sa imi controlez reactiile. De ce am facut toate astea, de fapt?
Pentru prima data mi s-a confirmat faptul ca oamenii se schimba. Sunt perfect constienta de faptul ca si eu, de-a lungul ultimilor ani, am trecut printr-o sumedie de schimbari mai mult sau mai putin semnificative. Dar datorita prietenilor mei am reusit sa ma mentin undeva deasupra liniei de plutire. Ei sutn cei care intotdeauna m-au incurajat, m-au sustinut si mi-au aratat ceea ce este bine. Cu ei am mereu "the time of my life". Le sunt recunoscatoare pentru ca m-au imbratisat cand am avut nevoie, m-au facut sa zambesc, mi-au suportat defectele [ care, credeti-ma, sunt destule ], m-au facut sa zambesc. Fara ei eu as fi NIMIC. Si nu exagerez, deoarece pentru mine prietenii conteaza enorm si cred ca as putea scrie romana intregi despre subiectul prietenie.
Niciodata nu voi putea uita ceea ce ei fac, au facut si vor face pentru mine. Simplul fapt ca ei vor fi in mod constant langa mine inseamna enorm. Indiferent de ce se va intampla ei vor fi mereu acolo, in sufletul meu: vor fi o parte din mine.

Acopera-mi inima cu ceva...

Ma uitam pe geam, unul dintre lucrurile care ma relaxeaza foarte mult, si atunci am realizat ca toamna e magica. Adica, vreau sa spun, ce s-ar intampla daca intr-un an nu am mai avea parte de jocul frunzelor, de cerul plumbuit sau de contrastul galben-albastru? Am pierde o minune a naturii, am pierde o parte din noi. Toamna exista in fiecare, numai ca e atat de ascunsa incat nici nu ne dam seama ca este acolo, mereu. Si acolo va ramane. Este partea noastra sensibila, romantica. Este bucata din noi ce ne aminteste sa zambim, sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi, pentru ca totul in viata este trecator. Pe mine, toamna, chiar daca ma intristeaza teribil, imi aduce in coltul gurii un zambet nou, diferit.Bucurestiul toamna mi se pare superb. [ poate ca ma veti uri, dar mie chiar imi place. ]

Mereu, cand ma duc la liceu, stau cu ochii atintiti pe geam si observ cum frunzele se astern pe pamantul rece. Si asa nu as mai vrea sa ma duc la liceu...As vrea sa raman in frunze, sa ma imbratiseze. Si atunci, cand incep sa visez cu ochii deschisi, simt cum toamna este unul din cele mai frumoase anotimpuri. Este inceputul sfarsitului. Mereu ne aduce ceva nou: o noua iubire, o bucurie, un prieten nou, o imbratisare.

Si tu, suflete, este timpul sa-ti gasesti locul.