Ninge. Cu fulgii purători de fericire și de zâmbete pentru copii. Cu toate că aproape am devenit un om de zăpăadă și am îmbrățișat la propriu caloriferul, pur și simplu ochii mei albaștri s-au pierdut în roiul de fluturi albi care zboară pe la fereastra mea. E ca un vis alb. Un vis în care eu plutesc într- mare pufoasa, sclipitoare și foarte albă. Nici măcar alb-gălbuie, albă-albă. Alb din ăla de te orbește. Ca la reclamele Ace sau Colgate. Este divin. Pentru că am, după o lungă perioadă de stres, o stare de liniște și de bine. Pentru că sunt relaxată și pentru că numi pasă. Și dacă aș putea,m-aș arunca chiar și acum în puful alb care se așterne peste orașul prăfuit.
Mi-ar plăcea să fiu un fulg. Să văd care este drumul fulgilor până pe pământ. Să valsez, să mă joc prin aer, să plutesc nepăsătoare și visătoare. Să fiu un fulg, da! Nu-i așa că ar fi amuzant? Să mă lipesc de ferestrele oamenilor ca o mică steluță. Să le zâmbesc și ei să-mi zâmbeaca. Să devin fericirea din ochii copiilor, iubirea din sufletele adolescenților, înfrigurarea oamenilor de pe stradă. Aș putea aduce fericire! Asa vreau, de fapt. Să-i fac pe ceilalți fericiți. Și să fim serioși, pe cine nu bucură un joc al fulgilor pe cerul oțelit în miez de iarnă?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu