marți, 22 iunie 2010

No plans, just life!

Am găsit ieri un citat care mi-a mers la suflet, cum s-ar zice. Este al lui Lauryn Hill și sunt total de acord cu el:

”We can't plan life. All we can do is be available for it”.

Chestia asta mi se pare atât de adevărată. Adică eu însămi sunt la vârsta la care pur și simplu nu mă pot abține să nu încerc să-mi plănuiesc viața. Mă gândesc neîncetat, unii ar zice chiar obsesiv, la ce facultate voi urma, ce cariera voi avea și, câteodată, chiar și la ziua când mă voi căsători. În mintea mea totul pare pus la punct până în cel mai mic detaliu. Voi învăța de voi rupe în următorii doi ani, fără să îmi trădez totuși nevoia de distracție, voi avea petrecerea ideală de majoratul meu, îmi voi cumpăra nu știu ce rochie superbă pentru balul de absolvire, probabil voi plânge când voi termina liceul, mă voi bucura până la ultima secundă de ultima vacanță înainte de a deveni studentă, iar în toamna aceea voi lua primul avion care mă va duce în Anglia, la facultate - sau mă rog, nu neapărat Anglia, ați prins ideea, though. Acolo mă voi angaja probabil ca ospătăriță ca să mai câștig niște bani - nu vreau totuși să-i falimentez pe ai mei. Îmi vor lipsi enorm toți cei dragi de acasă.Îmi va fi greu, dar ceva îmi spune că mă voi descurca. Voi reuși să ajung acolo unde mi-am propus. Voi cunoaște un englez -sau, mă rog, știți voi, orice tip care să mă dea pe spate din țara unde voi ajunge - și mă voi îndrăgosti nebunește. Îl voi întâlni atunci când mi s-a prins tocul de la pantofi într-un grilaj - pare stilul meu - și el mă va ajuta. Mă voi simți penibil -credeam că zilele de liceu când mă împiedicam doar prin simplul fapt ca mergeam pe stradă au trecut. Mă va invita la o cafea și așa va începe totul. Vom avea o relație superba și, cine știe, poate chiar ne vom căsători. Vom fi cuplul perfect. Vom reuși să să nu ne lăsăm copleșiți de viața pe care ne-o impune jobul nostru. V-ați prins că amândoi vom lucra în domeniul afacerilor și aproape că vom avea telefoanele Blackberry lipite de degete. Când voi ajunge acasă mă va aștepta cu masa pregătită și vom cina la lumina lumânării. Ne vom uita la filme vechi și ne vom aminti de primele noastre zile impreună. Mă vi simți fericită și în siguranță alături de el. Vom avea o fetița adorabilă, care sa aibă ochii mei și părul lui. Vom locuia într-o casa mică, dar primitoare, cu o grădina cu gazon și cu șezlong și Andrei va fi vecinul meu -sper. Nu se știe cât timp vom avea pentru vacanțe, dar atunci când vom avea vom merge în cele mai frumoase locuri. Voi fi fericită și mulțumită de ceea ce am realizat. Va fi...perfect.
Și dacă nimic din astea nu se va adeveri? Pentru că, ce-i drept, chiar nu-mi pot planifica la modul ăsta viața. Nu se știe nici măcar ce îmi rezervă orele rămase din ziua de azi, darămite un întreg viitor. Poate că ar trebui să las totul să mă surprindă, decât să fiu așa calculată - bine, fie, visătoare. Poate că pur și simplu totul se va dovedi de zece ori mai perfect decât planurile pe care mi le-am făcut eu pentru mine. Planul pe care viața îl are pentru mine se poate dovedi mai spectaculos decât m-aș aștepta chiar eu,nu-i așa? One never knows...Probabil că ma voi lăsa surprinsă în cele din urmă...și voi fi deschisă la orice îmi va oferi viața. Sunt pregătită pentru această călătorie minunată și sunt gata să o îmbrățișez cu zâmbetul pe buze,așa cum fac de de obicei.

P.S. Oare ce rochie de mireasă voi avea? Cred că una cu o croială sirenă. Da, sirenă să fie!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Multumesc,Cu stima Vlad!