Concluzii

Nu mai pot, efectiv. Mai sunt două săptămâni care sper că se vor termina mai repede decât cred eu, pentru că am nevoie de odihnă. Mi-am dat seama că sunt atât de obosită când ieri m-am pus în pat pe la ora 5 şi ceva, iar la şase jumate am adormit dusă, fără să aud măcar telefonul care a sunat la un moment dat şi fără să mă trezesc până la ora nouă şi un sfert dimineaţă. Ăsta da maraton de dormit! Nu mi s-a mai întâmplat până acum să dorm atât de mult, de obicei mă mulţumesc cu cele 6-7 ore de somn. Foarte nesănătos, credeţi-mă. Dar ştiu că nu sunt singura care se culcă la 1 noaptea(sau chiar mai târziu) în mod normal şi se trezesşte a doua zi foarte devreme. Cred că nu ne dăm seama cât de mult ne afectează chestia asta organismul, decât atunci când nu mai avem puterea de a ne ridica din pat a doua zi şi nu reuşim să ne ţinem ochii deschişi decât dacă lipim pleopele cu scotch. Dar, lăsând la o parte somnul şi nesomnul fiecăruia, vreau să vă spun că primul meu an de Sava, ei bine, a fost cel mai ciudat an.
Mi-am dat seama că oamenii sunt falşi şi că nu e bine să ai încredere în ei. Da, spuneţi-mi ce vreti, daţi-mi în cap, dar asta-i părerea mea, iar anul acesta mi-a confirmat cel mai bine această umilă opinie. Îmi aduc aminte foarte bine cât de naivă eram anul trecut, deşi încă redusesem foarte mult din naivitatea de altădată şi cu câtă grijă îmi iau deciziile acum, cântărindu-le de zece ori înainte de a face acel lucru. Poate că e ciudat că nu îmi asum riscuri, că nu ştiu să fiu spontană şi că mă stresez foarte mult, dar aşa mi-e mie mai bine. În fond, majoritatea este " toţi pentru niciunu, şi eu pentru mine". Şi nu zic că am învăţat să-mi urmez interesul, deoarece eu nu-s aşa. Sunt persoane pentru care aş băga mâna-n foc şi cu ochii închişi, deci chiar m-aş risca.
De asemenea, am învăţat că trebuie să lupţi, să nu te laşi doborât şi să ai încredere în tine. Un om fără încredere în sine este dat afară din societate cât ai zice peşte. Nu trebuie să uiţi cine eşti, chiar dacă ai nişte ambiţii puternice, pentru care ai face orice numai să le vezi realizate şi nu trebuie să calci oamenii în picioare pentru chestia asta. Sava, anul acesta, m-a făcut să mă întreb "cine sunt eu?" şi "ce vreau de la mine?" şi oricât aş fi încercat să răspund la întrebările astea nu am reuşit nici până acum. În schimb, m-am reapucat de desenat şi am continuat să scriu la fel ca şi înainte, lucrurile la care nu vreau sa renunţ, oricât de multă matrmatică şi fizică aş avea de învăţat. :(
Totodată, am cunoscut mulţi oameni noi, care mai de care mai diferiţi unii de alţii, pentru că, ceva ce ştiu cu siguranţă, este faptul că Sava este un loc lipsit de prejudecaţi, unde vei găsi nişte persoane speciale, fiecare cu farmecul şi cu talentele lor. So, mi-am făcut noi prieteni, ceea ce a fost cel mai frumos şi minunat lucru al anului. Să nu mai vorbim de prietenii vechi,care au reuşit cu foarte multă răbdare să-mi calmeze spiritul atunci când aş fi dat un pumn cuiva. Nu sunt chiar atât de paşnică. (kidding). Şi, poate că, pe jumătate am reuşit să răspund la întrebările mele, fiindcă mi-am descoperit o nouă latură a mea, aceea cu mai multă încredere.
Dar, din toate astea, în timp ce am fost ocupată cu teste, teme, referate, ascultări şi teze cu rezultate mai mult sau mai puţin mulţumitoare, mi-am dat seama că nu astea definesc pe cineva. Şi că notele pe care eu le-am primit nu au însemnat nimic. Nu m-au făcut nici mai proastă, nici mai deşteaptă decât sunt. Rezultatele mici, însă, m-au dezamăgit mult. Dar, deasupra tuturor, stă faptul că nu trebuie să uităm şi de inimile noastre, de sufletele noastre îmbibate cu dorinţa de a evada din banalul cotidian umplut cu aceste n activităţi obositoare. Eu, din păcate,am uitat să mă bucur de asta şi, de multe ori, m-am văzut dedicată numai lucrurilor pentru şcoală.
Cât despre colegii mei, pe care în toamnă abea să-i cunosc şi credeam că vor fi cu totul şi cu totul astfel, aş putea spune acum că sunt chiar ok, contrar tuturor ideile pripite pe care le-am tras la început. Recunosc, că sunt persoane cu care n-am vorbit, dar asta nu înseamnă că mă deranjează pe mine cu ceva. Pur şi simplu, mi se pare că nu avem ceva în comun. În schimb, cei de care m-am ataşat, sunt cu siguranţă speciali şi le mulţumesc că au făcut zilele de şcoală mult mai amuzante. Din păcate, trebuie să recunoaştem că nu suntem un colectiv unit şi că dacă nu am reuşit anul acesta, nici în următorii trei ani nu o vom face aşa că deja nu mă mai consum pe tema asta. Şi fără să vă supăraţi pe mine, să ştiţi că, aşa cum spuneam mai sus, nu notele trebuie să conteze, pentru că, în opinia mea, mulţi sunteţi vănători de note. ( no ofence, ppl).
Cred că aş mai avea multe de zis, dar mă cam doare capul şi mi s-au dus toate ideile.