Nu şi iarăşi nu! Ce nu înţelegi că nu-mi pasă ce zici tu? E treaba mea şi numai a mea! Nu ai de ce să te bagi tu, cu al tău faimos şi binecunoscut " Ţi-am zis eu că aşa se va întâmpla!". Mori! Voce nenorocită! Să nu te mai aud! Nu ai cum să ai dreptate! Numai eu am dreptate. Eu ştiu ce înseamnă să trăieşti într-o lume adevărată, tu exişti doar în mintea mea bolnavă, printre neuronii mei, deci în concluzie, dacă voi închide ochii vei dispărea. "Oooops! Se pare că nu funcţionează!" Tu nu înţelegi să pleci? ACUM! "Nu o să plec, pentru că ai nevoie de mine. Fără mine eşti pierdută...Hahahaha!!!" Ba nu, mă descurc şi fără tine, ştiu şi eu ce e bine pentru mine şi ce nu. " De ce nu vrei să încercăm se ne înţelegem?" Pentru că mă enervezi, mă stresezi. "Păi, conform teoriei mele, atunci când cineva este enervat de celălalt, este pe motivul că respectivul are dreptate. Prin urmare, am dreptate şi tu negi lucrul acesta." Um, ştii ceva, cred că ...hm..ai dreptate. Adică, uite, tu mereu mi-ai zis ce e bine şi mereu eu am făcut opusul şi de fiecare dată eu am fost cea supărată. Poate că nu eşti chiar aşa de insuportabilă pe cât cred eu, doar că uneori cam exagerezi cu chestiile gen "Miruna, numai tu eşti de vină". Tind să cred că pot mai mult, nu crezi?
Pentru voi: Nu am luat-o încă razna şi nu vorbesc cu voci imaginare. Mai am mult până ajung în faza asta, aşa că nu sunt un caz pierdut. Ideea era să vă spun că toţi avem, ascunsă în adâncul nostru, o voce interioară, de care, vrem, nu vrem, trebuie să mai şi ascultăm din când în când. Şi ştiţi de ce? Pentru că are dreptate! Tare mi-ar plăcea să vă explic ce e cu acest subconştient al nostru, care parcă este o umbră ce ne torturează. Probabil e un al doilea EU al nostru, acela adevărat, care încă nu a fost compleşit de răutatea din jur. Suntem tot noi, cei care am vrea să fim cu adevărat, cei care ştim ce e corect, deşi mereu vom alege ceea ce e greşit, noi cei care suntem nevinovaţi şi mai sperăm pentru ceva mai bun. Dar, cred că vocea asta nu e un spirit malefic enervat. Sau cel puţin aşa sper. (laughs)
Pentru voi: Nu am luat-o încă razna şi nu vorbesc cu voci imaginare. Mai am mult până ajung în faza asta, aşa că nu sunt un caz pierdut. Ideea era să vă spun că toţi avem, ascunsă în adâncul nostru, o voce interioară, de care, vrem, nu vrem, trebuie să mai şi ascultăm din când în când. Şi ştiţi de ce? Pentru că are dreptate! Tare mi-ar plăcea să vă explic ce e cu acest subconştient al nostru, care parcă este o umbră ce ne torturează. Probabil e un al doilea EU al nostru, acela adevărat, care încă nu a fost compleşit de răutatea din jur. Suntem tot noi, cei care am vrea să fim cu adevărat, cei care ştim ce e corect, deşi mereu vom alege ceea ce e greşit, noi cei care suntem nevinovaţi şi mai sperăm pentru ceva mai bun. Dar, cred că vocea asta nu e un spirit malefic enervat. Sau cel puţin aşa sper. (laughs)
2 comentarii:
Vocea mea e destul de drugutza. Are mania sa-mi zica: "Haide lex, poti. Mai baga o fisa. Inca o tura." Si nu ma lasa sa plang. Da am invatzat sa ma inteleg bine cu ea.
:) vocea mea îmi spune: "hey, kid, just be yourself. dansează în ploaie. sari când eşti fericită. scrie poezii. dă multe hug-uri. zâmbeşte. trăieşte. respiră. râzi în hohote." şi de cele mai multe ori încerc s-o ascult pentru că asta simt. :P oricum, prietenii mei imaginari mă susţin necondiţionat. şi noi două suntem prietene vechi.
Miru, ca întotdeauna ai scris foarte frumos. :D aş putea să citesc ce scrii tu la orice oră din noapte.
Trimiteți un comentariu