Dar chiar nu mai înţeleg nimic. Ştiam deja că viaţa e plină de surprize, dar e prea mult. Cred că mai de grabă nu vreau sau nu trebuie să înţeleg ce se întâmplă. Hei, oamenilor, de ce sunteţi mai schimbători decât vremea?
Păi da, o să ziceţi, dacă vă voi întreba într-o zi în faţă ce se petrece, că sunt eu nebună şi că am probleme cu tărtăcuţa sau că fac din ţânţar armăsar. Haideţi, totuşi, să nu ne mai ascundem după un deget, pentru că oricum nu are niciun rost. Ştiţi voi, viaţa nu poate fi trăită prin a ne refuza propria identitate, care, nu se ştie prin ce fenomene paranormale/extraterestre se tot schimbă! Haideţi să fim sinceri cu noi şi să renunţăm la nenorocitele alea de măşti care ne vor urmări până la bătrâneţe dacă ne chinuim să le purtăm încă de la vârsta asta. Vă spun eu, şi nu că m-as fi născut foarte învăţată sau cu cine ştie ce sclipire de geniu, că nu ajută la nimic să fim falşi. Ba din contră, vom vedea că toate acţiunile noastre se vor răsfânge asupra propriei persoane şi nu cred că va fi foarte drăguţ să vedem că rămânem singuri fix atunci când avem cea mai mare nevoie de un sprijin.
Partea proastă la schimbările astea e că, de cele mai multe ori, sunt negative. Ar fi bine dacă toţi am fi capabili de a ne analiza şi de a vedea unde trebuie să îmbunătăţim. Dar nu, de ce să facem ce e corect, atunci când ni se oferă posibilitatea de a deveni nişte oameni superficiali, prea plini de noi? Că doar noi suntem singurii care contăm şi nu trebuie decât nouă să ne fie bine. Nu, nu, nu! Ceea ce e foarte amuzant este că, de alte foarte multe ori, această imagine de oameni "cul" o vom adopta in faţa celor pe care vrem să-i impresionăm. Foarte, dar foarte wanna-be like, pentru că, poate, în faţa persoanelor apropriate vom renunţa a ne preface şi vom redeveni sinceri, oneşti şi iubitori, fără să ne pese de ce crede lumea. A, da, era să uit! Ar trebui să fim mai puţin preocupaţi de ce cred ceilalţi despre noi, pentru că părerea lor nu e foarte valoroasă. Adică, ce îmi pasă mie că tipa fashionistă cu tocuri de doisprezece centimetri care a trecut pe lângă mine astăzi în staţia de autobuz s-a uitat dispreţuitor la mine pentru că sunt pitică ( un exemplu, deşi în zilele în care sunt indispusă mi se mai întâmplă să primesc cine ştie ce priviri respingătoare) sau că ceilalţi au prejudecăţi înainte de a ne cunoaşte?Non-sens, fraţilor! Adevărata valoare a unei persoane nu stă în ce cred ceilalţi. Atâta timp cât noi ne simţim bine în pielea noastră, avem alături nişte prieteni adevăraţi( fie ei şi numai doi) ne putem numi fericiţi. Pentru că fericirea este numai atunci când o simţim cu adevărat, când nu suntem încătuşaţi de propriile noastre idei cum că trebuie să ne purtam într-un anume fel, când avem lângă noi pe cei cu care trăim la maxim şi râdem cu gura până la urechi. Da, acesta este faimosul the time of our lives, pe care, sper din tot sufletul, să-l aibă toată lumea.
Barierele pe care ni le impunem, schimbările la care suntem supuşi ar putea fi controlate. Am putea să nu ne mai agităm. Ar trebui să arătăm lumii că "Uite-mă, ăsta/asta-s eu şi nu dau doi bani pe ce crezi tu". Iar atunci când vrem să schimbăm ceva la noi, să gândim de două ori înainte. Nu se ştie niciodată când vom vrea să purtam faimoasa mască, care într-o zi s-ar putea să crape. S-ar putea chiar să ne pierdem în minciunile noastre. Schimbpări, schimbări şi iar schimbări. Cred că cel mai bine e să fim raţionali, sinceri, să mai ascultăm şi de inimioara noastra când e cazul, să râdem, să fim copii cât mai avem şansa asta. De restul, mai rămâne de văzut. Haide, kid, poţi mai mult de atât! Şi nu ai nevoie de măşti pentru a te afirma!
P.S. Am simţit nevoia să scriu asta. Şi poate am fost prea dură şi directă, dar să ştiţi că nu sunt chiar aşa de negativisă. Adică, prietenii mei sunt sinceri şi drăguţi şi demni de o super-îmbrăţişare.
Păi da, o să ziceţi, dacă vă voi întreba într-o zi în faţă ce se petrece, că sunt eu nebună şi că am probleme cu tărtăcuţa sau că fac din ţânţar armăsar. Haideţi, totuşi, să nu ne mai ascundem după un deget, pentru că oricum nu are niciun rost. Ştiţi voi, viaţa nu poate fi trăită prin a ne refuza propria identitate, care, nu se ştie prin ce fenomene paranormale/extraterestre se tot schimbă! Haideţi să fim sinceri cu noi şi să renunţăm la nenorocitele alea de măşti care ne vor urmări până la bătrâneţe dacă ne chinuim să le purtăm încă de la vârsta asta. Vă spun eu, şi nu că m-as fi născut foarte învăţată sau cu cine ştie ce sclipire de geniu, că nu ajută la nimic să fim falşi. Ba din contră, vom vedea că toate acţiunile noastre se vor răsfânge asupra propriei persoane şi nu cred că va fi foarte drăguţ să vedem că rămânem singuri fix atunci când avem cea mai mare nevoie de un sprijin.
Partea proastă la schimbările astea e că, de cele mai multe ori, sunt negative. Ar fi bine dacă toţi am fi capabili de a ne analiza şi de a vedea unde trebuie să îmbunătăţim. Dar nu, de ce să facem ce e corect, atunci când ni se oferă posibilitatea de a deveni nişte oameni superficiali, prea plini de noi? Că doar noi suntem singurii care contăm şi nu trebuie decât nouă să ne fie bine. Nu, nu, nu! Ceea ce e foarte amuzant este că, de alte foarte multe ori, această imagine de oameni "cul" o vom adopta in faţa celor pe care vrem să-i impresionăm. Foarte, dar foarte wanna-be like, pentru că, poate, în faţa persoanelor apropriate vom renunţa a ne preface şi vom redeveni sinceri, oneşti şi iubitori, fără să ne pese de ce crede lumea. A, da, era să uit! Ar trebui să fim mai puţin preocupaţi de ce cred ceilalţi despre noi, pentru că părerea lor nu e foarte valoroasă. Adică, ce îmi pasă mie că tipa fashionistă cu tocuri de doisprezece centimetri care a trecut pe lângă mine astăzi în staţia de autobuz s-a uitat dispreţuitor la mine pentru că sunt pitică ( un exemplu, deşi în zilele în care sunt indispusă mi se mai întâmplă să primesc cine ştie ce priviri respingătoare) sau că ceilalţi au prejudecăţi înainte de a ne cunoaşte?Non-sens, fraţilor! Adevărata valoare a unei persoane nu stă în ce cred ceilalţi. Atâta timp cât noi ne simţim bine în pielea noastră, avem alături nişte prieteni adevăraţi( fie ei şi numai doi) ne putem numi fericiţi. Pentru că fericirea este numai atunci când o simţim cu adevărat, când nu suntem încătuşaţi de propriile noastre idei cum că trebuie să ne purtam într-un anume fel, când avem lângă noi pe cei cu care trăim la maxim şi râdem cu gura până la urechi. Da, acesta este faimosul the time of our lives, pe care, sper din tot sufletul, să-l aibă toată lumea.
Barierele pe care ni le impunem, schimbările la care suntem supuşi ar putea fi controlate. Am putea să nu ne mai agităm. Ar trebui să arătăm lumii că "Uite-mă, ăsta/asta-s eu şi nu dau doi bani pe ce crezi tu". Iar atunci când vrem să schimbăm ceva la noi, să gândim de două ori înainte. Nu se ştie niciodată când vom vrea să purtam faimoasa mască, care într-o zi s-ar putea să crape. S-ar putea chiar să ne pierdem în minciunile noastre. Schimbpări, schimbări şi iar schimbări. Cred că cel mai bine e să fim raţionali, sinceri, să mai ascultăm şi de inimioara noastra când e cazul, să râdem, să fim copii cât mai avem şansa asta. De restul, mai rămâne de văzut. Haide, kid, poţi mai mult de atât! Şi nu ai nevoie de măşti pentru a te afirma!
P.S. Am simţit nevoia să scriu asta. Şi poate am fost prea dură şi directă, dar să ştiţi că nu sunt chiar aşa de negativisă. Adică, prietenii mei sunt sinceri şi drăguţi şi demni de o super-îmbrăţişare.
Un comentariu:
uhm... hey there kiddo :*
ideea e k ai dreptate. si lucrurile sunt mult mai simple in viatza, kre in general sucks. dar mie mia zis cineva odata k sunt mai frumoasa eu insami. avea dreptate. totzi suntem mai frumosi noi inshine. mai putzin ratatzii aia kre cred k ar trebui sa dam doi bani pe parerea lor. aia nu. aia sunt nashpa cu N de la nerealizat.
Trimiteți un comentariu