!?

Mă simt atât de lipsită de inspiraţie, parcă nu mai reuşesc să-mi definesc propriile stări sufleteşti. Dar dacă eu nu mă pot înţelege pe mine însămi, cum aş putea pretinde ca ceilalţi să ştie cine sunt, ce cred, ce simt, cum gândesc ş.a? Iată deci că mă văd în faţa faptului împlinit: parcă toată imaginaţia s-a scurs printr-o fisură a craniului meu (una imaginară, bineînţeles). Stupid, aş zice. Nu mai simt nevoie să spun nimic, pentru că, nu ştiu cine este atât tde interesat să asculte ce cred eu, şi nici măcar dacă merită să vă spun toate astea. Nu cred că înţelegeţi...Probabil că vă gândiţi " Cine naiba mai este şi asta de se crede aşa de...superioară şi de inteligentă?". De fapt, nu mă consider superioară şi nici nu cred că dă inteligenţa pe afară din mine, sunt doar o persoană cu viziuni mult prea ample pentru a putea fi scrise, sau chiar înţelese, şi cu mult prea multe vise, iarăşi, de neînţeles. Pur şi simplu...nu am chef să mai explic ceva. Tot ce aş vrea este să, plec! Da! Să las totul în urmă! Să fug, pentru că eu întotdeauna am fugit de ce am refuzat să accept. Mereu a fost aşa. O fugă continuă, o interiorizare mult prea puternică...

Pentru că am reuşit cât de cât să-mi expun frustrările, mă simt mult mai bine. Poate că voi reuşi să scriu ceva mai relevant altădată....