Simt deja cum încep să te uit. Acum, e prea târziu pentru tot. Nu mai vreau să-mi amintesc de zâmbetul tău, de privirea ta fugară, de parfumul tău. Nu mai vreau să te identific în fiecare om din jurul meu, în străinul care trece pe lângă mine, în ideile celorlalţi. Gândurile mele care mereu s-au îndreptate către tine, încercarea continuă de a te face să mă observi, de a mă simpatiza măcar....toate, acum, în această clipă ce aş vrea să nu se sfârşească, nu-şi mai au rostul. Pentru ce să dureze o eternitate? Pentru că vreau să rămân în această stare de plutire între sentimente, deoarece nu vreau să realizez cu adevărat faptul că nu o să mai am la cine să mă gândesc, că nu o să mai simt nevoia de a-ţi vorbi. Poate că în ciuda faptului că vreau să nu-mi mai pese, voi continua să mă tot gândesc...Dar şie nu şi-a păsat. Ştiu asta. Pentru că ai preferat să refuzi să mă cunoşti...
Dacă închid ochii, pentru o clipă îmi voi imagina că suntem noi doi, ţinându-ne de mână, doar pentru a-mi da seama ce poveste frumoasă ar fi fost...Păcat, mare păcat. Nu mai vreau să îmi amintesc de conversaţiile noastre, de cum mă făceai să cred în nici eu nu ştiu ce. Ce fraieră am fost! Şi cât ţineam la tine! Nu ai meritat nimic. Dar eu am crezut, în naivitatea mea, că tu nu eşti la fel ca ei!
Nu vreau şi nici nu vei ştii niciodată că în spatele zâmbetului şi a ochilor mei se ascundeau atâtea trăiri şi sentimente. Cum tresăream doar la auzul glasului tău...Măccar acum ştiu că sentimentele meu nu vor fi prinse într-o capcană de unde nu ar mai avea scăpare-dragostea, joc blestemat, ce ne face să fim nebuni, visători şi incoştienţi- şi nu vor mucegăi într-un colţ prăfuit al inimii.
Şi poate că într-o zi tot tu vei fi cel care mă va ajuta când voi avea mai mare nevoie. Până atunci, rămân cu povestea nescrisă.
Dacă închid ochii, pentru o clipă îmi voi imagina că suntem noi doi, ţinându-ne de mână, doar pentru a-mi da seama ce poveste frumoasă ar fi fost...Păcat, mare păcat. Nu mai vreau să îmi amintesc de conversaţiile noastre, de cum mă făceai să cred în nici eu nu ştiu ce. Ce fraieră am fost! Şi cât ţineam la tine! Nu ai meritat nimic. Dar eu am crezut, în naivitatea mea, că tu nu eşti la fel ca ei!
Nu vreau şi nici nu vei ştii niciodată că în spatele zâmbetului şi a ochilor mei se ascundeau atâtea trăiri şi sentimente. Cum tresăream doar la auzul glasului tău...Măccar acum ştiu că sentimentele meu nu vor fi prinse într-o capcană de unde nu ar mai avea scăpare-dragostea, joc blestemat, ce ne face să fim nebuni, visători şi incoştienţi- şi nu vor mucegăi într-un colţ prăfuit al inimii.
Şi poate că într-o zi tot tu vei fi cel care mă va ajuta când voi avea mai mare nevoie. Până atunci, rămân cu povestea nescrisă.
2 comentarii:
cat traim, nu shtim care poveshti sunt incheiate si care nu.
Miruna, ştii, oamenii sunt proşti. Punct. :P Şi ideea este că tu nu ai de unde să ştii că tipul nu te-a observat. Nu ştiu, poţi să zici că-ţi dau speranţe degeaba şi să nu mă asculţi, dar faza e că fiecare waits for the other one to make the first step. Şi dacă nimeni nu ia taurul de coarne, nothing will happen. (: Nu ştiu. Tot ce ştiu este că eşti super şi că mai devreme sau mai târziu - să sperăm că mai devreme - vei găsi răspunsul la toate întrebările pe care ţi le poţi pune. :) You'll be fine. Şi oricând ai nevoie de un umăr, ştii unde să mă găseşti. :D
Trimiteți un comentariu