Schimbare in miez de iarna

Si atunci si-a spus " Tu vei face ceva pentru tine". A inchis ochii si a simtit caldura din obraji. Dupa 2 secunde de tacere, a zambit scurt. Avea buzele crapate, dupa ce indurase frigul de afara in incercarea disperata si stupida de a se regasi. Umblase vreme de doua ore pe strazile orasului, fara directie, pana cand s-a adapostit intr-o cafenea draguta din centrul vechi. A cerut o cana mare de ciocolata calda si a sperat ca aburii, dulceata si caldura bauturii vor inlatura iarna din sufletul ei. I se parea ca oamenii din jur o privesc, o urmaresc si vroia sa se faca din ce in ce mai mica. Ce, nu mai vazusera niciodata o pustoaica care nu-si gaseste locul, adancita in gandurile ei, stand singura la o masa? De fapt, era chiar ciudat faptul ca era singura. Dar, in momentul acela, se simtea cea mai singura persoana. Avea nevoie de caldura, de dragoste si de o imbratisare - acea strangere afectuoasa din care nu ar fi vrut niciodata sa iasa, acea contopire a doua trupuri ce vor sa se protejeze reciproc de raul din afara.
I se facuse mult rau pe nedrept. Se ascunsese in ea ca un melc caruia ii e frica sa infrunte lumea si refuza sa creada tot ceea ce ceilalati ii spusesera de n ori pana atunci. Nu vroia sa recunoasca ca ei aveau dreptate. Zisese de trei ori ca nu merita, dar dupa iar revenise la starea de dinainte. Pana cand i s-a demonstrat ca intr-adevar nu merita. O durea enorm. Se gandea unde gresise, daca era vina ei, daca...Erau atat de multe "daca" in sufletul ei incat nu stia nici ea ce cauta acum. A luat o gura din lichidul maroniu din cana viu colorata. Parca incepea sa se incalzeasca, chipul i se destinsese, dar pupilele erau dilatate si oricand ar fi putut izbucni in plans. Deodata, parca a avut o revelatie. Stia ce trebuie sa faca. Trebuia sa faca ceea ce este corect, sa fie demna, sa redevina EA - tipa naturala, putin timida, dar in acelasi timp aratand ca stie exact ce vrea. Acum stia unde gresise. Nu trebuia sa procedeze asa. Nu trebuia sa se gandeasca la asta. Oricum, la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, cand nici nu s-ar fi asteptat, ar fi venit la ea. Avea nevoie de o schimbare, de o noua redefinire a sinelui interior. Aici incheiase capitolul acela.
Era gata sa aiba din nou vise, sperante. A zambit prelung si in ochii ei a aparut o mica scanteie. Era semnul ca intelesese mesajul celor intamplate, ca putea zambi din nou. A terminat bautura calda care i-a facut foarte bine, a platit si a iesit din cafenea.
In timp ce se indrepta spre statia de autobuz, cu inima impacata ca tocmai dezlegase misterul vietii ei, a auzit o voce cunoscuta:
" Buna. Ce faci? Incotro pe frigul asta?"
"Uite, ma indrept spre casa. Am fost sa beau o ciocolata prin zona. Tu?"
"Ma duc sa patinez. Vrei sa vii?"
" Nu prea am fost in apele mele zilele astea..."
" Hei, trebuie sa te inveselesc cumva. Haide cu mine. Nu o sa-ti para rau."
"Bine, dar n-am patine..."
"Inchiriezi!"
"M-ai convins...", a adugat imbujorata si zambind timid.
A luat-o de dupa sold, intr-un fel de imbratisare si au pornit spre patinoar. Acum nu mai era singura...

P.S. Intamplarea este imaginata. Ma gandeam sa scriu mici povestioare de genul, evident cand am chef si inspiratie, si sa le postez aici. Enjoy!